Aproape toți marii înțelepți prețuiesc foarte mult adevărata prietenie. Există prietenie binecuvântată de Dumnezeu și există prietenie blestemată de Dumnezeu. Dacă prietenia ta este spre bine, atunci e binecuvântată de Dumnezeu, dar dacă prietenia ta este cârdășie, este tovărășie în cele rele, atunci ea este un blestem. Se spune că prietenul de aproape îți este mai de folos decât fratele pe care îl ai departe.
V-aș întreba: când a vorbit Domnul Iisus Hristos despre prietenie? În Evanghelia după Ioan, capitolul 15, versetul 14. Ce zice Hristos acolo?
„Voi sunteți prietenii mei”.
Fiul lui Dumnezeu, Împăratul cerului și al pământului, ne oferă prietenia. Aproape incredibil! Atâta bunătate la Mântuitorul lumii: „Voi sunteți prietenii mei”. Numai că Mântuitorul condiționează această prietenie. Acceptă să fie prieten cu tine, dar condiționat. Și care-i condiția? „Dacă faceți ceea ce vă poruncesc” (Ioan 15, 14), atunci sunteți prietenii Mei, ne spune tuturor Fiul lui Dumnezeu. E clar!
Tot așa, între frați, prietenia e valabilă dacă prietenul tău este un factor benefic, dacă te ajută la cele bune, la cele ziditoare. Atunci prietenia este reală, adevărată. E o mare bucurie când te întâlnești cu o persoană care știi că are gândul tău, gândește cum gândești și tu. Inima lui bate în ritm cu propria ta inimă. Asta-i extraordinar! Acesta-i un lucru foarte mare.
